Hatmanul Ivan Mazepa a fost comemorat la Galaţi
Comemorarea a 300 de ani de la moartea hatmanului Ivan Stepanovici Mazepa, a fost marcată joi la statuia înălţată în memoria eroului ucrainean din Parcul Libertăţii din Galaţi.
Acţiunea a fost organizată de Uniunea Ucrainenilor din România, cu sprijinul Consiliului Judeţului Galaţi şi al Bibliotecii „V. A Urechia”, instituţie care, de altfel, a şi găzduit în a doua parte a zilei diverse acţiuni legate de memoria hatmanului Mazepa - expoziţii de carte şi fotografie, seminarii şi evocări.
La manifestare au participat membrii comunităţii ucrainene din Galaţi, Tulcea, cercetători ştiinţifici, dar şi oficialităţi la nivel înalt - Viorel Kotyk, ministru-consilier în cadrul Ambasadei Ucrainei la Bucureşti, Kornelia Luskalova, directoarea Centrului Cultural şi de Informare al Ucrainei şi consilier al Ambasadei Ucrainei la Bucureşti; Teofil Rendiuk, consilier din partea Ministerului de Afaceri Externe al Ucrainei, autor al cărţii „Hatmanul Ucrainei Ivan Mazepa - România şi Moldova” şi Iaroslava Colotelo, consilier în cadrul Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniul Naţional - Serviciul Cultura Minorităţilor. Au mai fost prezenţi Dumitru Cernenco şi Vichentie Nicolaiciuc, preşedinţii filialelor Tulcea şi, respectiv, Galaţi ale Uniunii Ucrainenilor din România. „Depunem coroane de flori, în memoria personalităţii istorice, hatmanul Ivan Mazepa. Graţie relaţiilor foarte bune pe care le-a avut cu mai multe curţi regale, Mazepa a influenţat în oarecare măsură mersul istoriei în epoca sa; astăzi, avem posibilitatea să spunem că visul lui Mazepa este împlinit: Ucraina este un stat independent şi cu un popor suveran. Hatmanul Ivan Mazepa a luptat toată viaţa şi s-a sacrificat pentru libertatea poporului ucrainean şi este un fericit simbol faptul că astăzi statuia sa şi noi ne aflăm aici, în Parcul Libertăţii”, a declarat Viorel Kotyk. Acesta a menţionat şi „bunele relaţii dintre România şi Ucraina, concretizate inclusiv prin păstrarea, la Galaţi, a memoriei hatmanului Mazepa, lucru pentru care suntem mândri şi mulţumim autorităţilor locale”.
Comemorarea s-a încheiat cu un moment artistic prezentat de corul Uniunii Ucrainenilor „Zadunaiska Sici”.
Sursa ImpartialHatmanul Ivan Mazepa, comemorat la 300 de ani
Comemorarea a 300 de ani de la moartea hatmanului Ivan Stepanovici Mazepa, decedat dupa unii istorici la 2 octombrie 1709, a fost marcata, joi, la statuia inaltata in memoria eroului ucrainean din Parcul Libertatii din Galati. Actiunea a fost organizata de Uniunea Ucrainenilor din Romania, cu sprijinul Consiliului Judetului Galati si al Bibliotecii 'V. A. Urechia', institutie care, de altfel, a si gazduit in a doua parte a zilei diverse actiuni legate de memoria hatmanului Mazepa - expozitii de carte si fotografie, seminarii si evocari.
La manifestare au participat membrii comunitatii ucrainene din Galati, Tulcea, cercetatori stiintifici, dar si oficialitati la nivel inalt - Viorel Kotyk, ministru-consilier in cadrul Ambasadei Ucrainei la Bucuresti, Kornelia Luskalova, directoarea Centrului Cultural si de Informare al Ucrainei si consilier al Ambasadei Ucrainei la Bucuresti, Teofil Rendiuk, consilier din partea Ministerului de Afaceri Externe al Ucrainei, autor al cartii 'Hatmanul Ucrainei Ivan Mazepa - Romania si Moldova' si Iaroslava Colotelo, consilier in cadrul Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniul National - Serviciul Cultura Minoritatilor. Au mai fost prezenti Dumitru Cernenco si Vichentie Nicolaiciuc, presedintii filialelor Tulcea si, respectiv, Galati ale Uniunii Ucrainenilor din Romania.
Dupa oficierea unei slujbe de pomenire, in memoria hatmanului ucrainean, cei prezenti au tinut scurte alocutiuni. 'Astazi depunem coroane de flori in memoria personalitatii istorice hatmanul Ivan Mazepa. Gratie relatiilor foarte bune pe care le-a avut cu mai multe curti regale, Mazepa a influentat in oarecare masura mersul istoriei in epoca sa; astazi, avem posibilitatea sa spunem ca visul lui Mazepa este implinit: Ucraina este un stat independent si cu un popor suveran.
Hatmanul Ivan Mazepa a luptat toata viata si s-a sacrificat pentru libertatea poporului ucrainean si este un fericit simbol faptul ca astazi statuia sa si noi ne afla aici, in Parcul Libertatii', a declarat Viorel Kotyk. Acesta a mentionat si 'bunele relatii dintre Romania si Ucraina, concretizate inclusiv prin pastrarea, la Galati, a memoriei hatmanului Mazepa, lucru pentru care suntem mandri si multumim autoritatilor locale'.
Comemorarea s-a incheiat cu un moment artistic prezentat de corul 'Zadunaiska Sici' al Uniunii Ucrainenilor. Statuia hatmanului Ivan Mazepa din Parcul Libertatii a fost ridicata in 2004, la Galati, la initiativa Ambasadei Ucrainei in Romania si cu sprijinul autoritatilor locale, fiind unicul monument al acestei personalitati istorice care exista in afara granitelor Ucrainei.
In parteneriat, in Ucraina a fost ridicata, in 2004, o statuie a marelui poet national, Mihai Eminescu. Statuia ridicata la Galati si chiar mentinerea vie a numelui hatmanului ucrainean prin denumirea Mazepa data unor cartiere din oras se justifica, intrucat osemintele hatmanului Ivan Mazepa au fost inhumate la Galati, in biserica Sf. Gheorghe.
Sursa: Agerpres
Mazepa sau despre răstălmăcirea istoriei
Victor Eskenasy
15.07.2009Un hatman celebru la răscrucea drumurilor ruso-ucrainene
Iubitorilor de artă numele lui Ivan Mazepa le este în general binecunoscut. Pușkin a scris un poem despre el, Ceaikovsky i-a dedicat o operă, Franz Liszt un poem simfonic, Byron și Victor Hugo l-au imortalizat în versurile lor, iar Géricault l-a pictat într-o scenă istorică, gol, legat de un cal. Ivan Mazepa, celebru hatman al cazacilor din Ucraina, născut spre și mort la 28 august 1709, este astăzi, la împlinirea a 300 de ani de la bătălia de la Poltava, obiectul unei alte bătălii, istorice și ideologice.
Mazepa pictat de Géricault
Cei care se confruntă sînt oamenii politici și ideologii din Ucraina și Rusia. Pentru cei dintîi, Mazepa este un precursor și un luptător pentru independența Ucrainei, iar patrioții ucrainieni l-au sărbătorit la 27 iunie, la locul bătăliei de la Poltava, înălțînd în onoarea lui un steag cu dimensiuni de 30 pe 40 de metri. Președintele Victor Iușcenko a declarat cu acest prilej bătălia de la Poltava o tragedie, afirmînd că înfrîngerea trupelor suedeze de către cele ruse ar fi privat Ucraina de șansa de a deveni independentă și a se dezvolta ca un stat european.
De partea rusă, Mazepa este considerat astăzi un soi de inamic public nr. 1, o figură de trădător care și-a schimbat cămașa trădîndu-l pe Petru cel Mare, creștinătatea ortodoxă și unitatea popoarelor slave. Cei mai mulți istorici ruși l-au calificat pe Mazepa drept un trădător. Hatmanul a fost de altfel excomunicat de biserica ortodoxă rusă, la cererea țarului, iar anatema durează după 300 de ani, la slujba ce se ține anual în memoria bătăliei de la Poltava, numele lui Mazepa fiind în continuare condamnat. La comemorările de anul acesta, cu ceremonii în costume de epocă, programe de televiziune despre Poltava și conferințe, demonstranți ruși încinși au ars efigia eroului cazacilor.
Istoria este evident manipulată și de o parte și de alta, Mazepa fiind un personaj al timpului său, cu o biografie amintind de condottierii renașterii italiene. Născut într-o familie educată și prosperă din partea Ucrainei sub ocupație poloneză la începutul secolului al XVII-lea, Mazepa a servit la curtea regilor polonezi, alăturîndu-se cazacilor loaiali regelui. In 1687 a fost ales hatman al cazacilor din estul Ucrainei, aceștia loaiali țarului Rusiei. Acțiunea sa a urmărit unirea pămînturilor ucrainene într-un stat al cazacilor, în alianță cu Petru cel Mare. Presimțind ambițiile acestuia din urmă ca o amenințare la ideile sale despre suveranitatea Ucrainei, Mazepa a schimbat alianțele, în 1709 unindu-și forțele cu cele ale regelui Suediei, Carol al XII-lea, în campanie împotriva Rusiei. Coaliția dintre cazaci și suedezi a suferit o înfrîngere zdrobitoare la Poltava, marcată de moartea regelui Suediei și refugierea lui Mazepa la Tighina, unde murea și el.
Victoria de la Poltava a avut consecințe importante geo-strategice s-ar spune astăzi, marcînd nașterea Rusiei ca o supraputere europeană și asigurîndu-i dominația peste răsăritul Ucrainei pentru trei sute de ani. Ucraina, devenită independentă în 1991, își caută însă, evident, rădăcinile istorice și tentația de a-l recupera pe Mazepa ca un erou național este mare.
Dar, la fel de evident, istoria își are exigențele ei, iar înfrumusețarea și falsificarea ei nu servesc nici adevărului istoric, nici politicii pe durată lungă.
Mituri, descoperiri si enigme despre Mazepa
Tudor Lavric
Foarte putini romani cunosc ca 2009 va fi anul tricentenarului lui Ivan Mazepa, hatmanul luptator pentru independenta Ucrainei de sub jugul otoman, apoi de sub cel rusesc, care a ajuns sa isi doarma somnul de veci pe pamant romanesc, sub aceeasi piatra cu un demnitar otoman. In general, putini mai cunosc cine a fost comandantul de osti Ivan Mazepa, aliat al domnilor Moldovei din secolele XVII-XVIII si al domnului muntean Constantin Brancoveanu. O carte a istoricului Teofil Rendiuk, “Hatmanul Ucrainei Ivan Mazepa – Moldova si Romania”, aparuta recent la editura Printech, readuce in atentia publicului romanesc aceasta figura a hatmanului care a murit pe pamant (pe atunci) romanesc, la Tighina, fiind reinhumat la Galati. Orasul nostru de la Dunarea de Jos a mai pastrat pana la al doilea razboi mondial amintirea sa, in numele unei strazi din centrul vechi, iar acum o mai pastreaza in numele a doua cartiere. Cartea lui Rendiuk, tiparita in editie bilingva ucraineana (primele 115 pagini) si romana (110 pagini), foarte usor lizibila pentru o lucrare istorica, are si meritul de a aduce un bun sprijin foto pentru investigatia pe urmele lui Ivan Mazepa, incluzand stele funerare, copia Evangheliarului in limba araba pentru crestinii din Alep (daca nu ma insel, opera sa culturala de capatai), fosta strada Mazepa si cartierul de blocuri ridicat pe locul fostului mormant din Galati al eroului etc. Este un material fotografic foarte binevenit, intrucat nici biserica cu hramul Sf. Gheorghe din Ierusalim nu mai exista din anii ’60. Cat despre hatmanul Mazepa, pastrarea ramasitelor sale pamantesti la Galati este incerta, dupa trei reinhumari. “De la sfarsitul secolului al XIX-lea si aproape pe tot parcursul secolului al XX-lea, in jurul Bisericii Sfantul Gheorghe din Galati a inceput sa se repete invariabil acceeasi fraza: Se zice ca aici ar fi fost inmormantat Mazepa”, consemneaza si autorul nostru, ultimul dintr-o pleiada de istorici care s-au ocupat de figura cetoasa a hatmanului. Mai ales, ultimul capitol al cartii lui Teofil Rendiuk, “Reinhumarea corpului neinsufletit...” se citeste ca o bucata de literatura romantica, cu un subcapitol aparte cuprinzand “mituri” si “legende” despre persoana osteanului, vehiculate in toate tarile care au avut intr-un fel tangente cu el; la acest capitol trebuie inclusa, desigur, povestea dupa care turcii ar fi decapitat, in secolul al XIX-lea, lesul lui Mazepa si ar fi aruncat capul in Dunare. Interesanta este si partea de invataminte pe care le trage istoricul (originar din judetul Cernauti) de pe urma relatiilor politico-diplomatice dintre Romania si Ucraina. “Este necesar sa fie reluata activitatea Comisiei ucraineano-romane pe probleme de istorie, arheologie, etnologie si folclor... si sa se supuna atentiei acesteia... rolul lui I.Mazepa in istoria popoarelor noastre vecine, convocarea unei Conferinte internationale a istoricilor din Romania, Ucraina si Republica Moldova, organizarea de actiuni adecvate in cadrul Euroregiunii Dunarea de Jos, cu participarea reprezentantilor puterii si a societatii civile din unitatile teritorial administrative transfrontaliere ale celor trei state vecine, dedicate memoriei lui I. Mazepa”. Sa speram ca istoricul T. Rendiuk nu s-a gandit, scriind aceste indemnuri, doar la cazul particular al hatmanului uitat.
Hatmanul ucrainean Ivan Mazepa şi legăturile sale cu lumea românească Steliu Lambru Hatmanul Ivan Mazepa 1639-1709 a fost figura cea mai importantă a istoriei Ucrainei secolelor al 17 şi primul deceniu al secolului al 18-lea. Născut şi crescut în spiritul Europei apusene, Mazepa a încercat să dea ţării sale o personalitate distinctă. A urmat o carieră militară, fiind ales hatman al Ucrainei în 1687 cu sprijinul Rusiei, ceea ce însemna mare comandant de oşti. Şi în Moldova a existat titlul de hatman, împrumutat din spaţiul est-slav polonez şi cazac, deţinut de un mare boier numit de domn. Hatmanul în Moldova era şi pîrcălab şi portar al Sucevei, capitala ţării. Deşi Mazepa este considerat un mare erou al Ucrainei independente, el abia spre sfîrşitul vieţii a devenit un adversar al Rusiei, fiind toată viaţa în serviciul acesteia. Posteritatea sa este una disputată, relaţiile politice actuale bilaterale influenţînd din păcate interpretarea istorică.
Mazepa a avut legături şi cu spaţiul românesc, mai ales cu principele muntean Constantin Brâncoveanu. Istoricul Teofil Rendiuk este autor al unui recent volum bilingv despre personalitatea lui Ivan Mazepa şi prezenţa sa în spaţiul românesc, “Hatmanul Ucrainei Ivan Mazepa, Moldova şi România”. Rendiuk ne-a introdus în viaţa hatmanului şi ne-a expus motivele pentru care este recunoscut ca părintele Ucrainei medievale independente:
“Ivan Mazepa, hatmanul Ucrainei, a fost unul dintre putinii conducatori ai Ucrainei medievale care a condus tara pe parcursul unui sfert de veac. Este o perioada foarte lunga, fiind cunoscut ca principii se schimbau des. El a fost o personalitate cu adevarat de anvergura europeana, cunoscînd mai multe limbi. A reusit sa ridice Ucraina dupa ce suferise foarte mult din cauza ocupatiei straine. A fost un aristocrat si din banii proprii a construit 12 biserici si ceea ce se vede la Pecerska Lavra, la Kiev, marea si înalta clopotnita de 96 de metri, s-a construit din banii sai. Pecerska Lavra care era în acelasi timp si fortareata este înconjurata de un zid lat de 3 metri si înalt de 9, construit tot din banii lui. Nu mai putin de alte 17 biserici au fost refacute. Refacînd tara, a refacut si credinta ortodoxa.”
În spaţiul românesc, Ivan Mazepa s-a apropiat de principele Munteniei, dar el a fost prezent şi în Moldova, iar schimburile culturale au marcat mult relaţiile româno-ucrainene din perioadă. Teofil Rendiuk:
“Mazepa a avut relatii cu toate tarile vecine, inclusiv în sud-vest, în directia Moldovei si Munteniei. Vreau sa accentuez cei 22 de prietenie între Mazepa si principele Munteniei, Constantin Brâncoveanu, ce au avut ca rezultate, printre altele, editarea unei evanghelii în limba araba, lucru mai putin cunoscut azi în Ucraina. Despre Mazepa nu s-a putut vorbi din cauza indicatiilor venite de la Moscova. Conform acestora, Mazepa fusese un tradator, trecînd de partea lui Carol al 12-lea, regele Suediei, si am avut nefericirea ca aproape 300 de ani sa nu putem vorbi despre acest mare hatman al Ucrainei, personalitate de anvergura europeana. Ca legătură a lui Mazepa cu românii as insista asupra ortodoxiei, pe acea unitate de credinta, mai ales ca atunci nu exista diferenta între calendarul de stil nou si cel vechi. Ar mai fi, asa cum se vede din documente, interesele politice si diplomatice. Se încerca înfiriparea unei uniuni cu participarea Ucrainei ortodoxe, Moldovei si Munteniei împotriva Moscovei. Ucraina dorea sa devina o tara libera de Rusia si Mazepa a demarat actiuni în cautarea unor aliati. Si primii pe care i-a vazut în aceasta calitate au fost Moldova si Muntenia.”
Dar puterea Rusiei în creştere a suferit un recul în bătălia de la Stănileşti din 1711, cînd turcii i-au învins pe ruşi. Atunci, Dimitrie Cantemir, domnul rusofil al Moldovei, a avut aceeaşi soartă ca a lui Mazepa cu 2 ani înainte; a trebuit să se refugieze în Rusia şi a murit acolo în 1725. L-am întrebat pe interlocutorul nostru care a fost explicaţia pentru această schimbare a situaţiei militare din est: victorioasa armată rusă de la Poltava din 1709 devenea una înfrîntă în 1711:
“Daca ar fi sa vorbim despre aprecierea situatiei militare dintre batalia de la Poltava din 1709 si cea de la Stănilesti din 1711 diferenta este urmatoarea: pentru prima batalie, Moscova si Petru cel Mare s-au pregatit foarte serios constientizînd ca are niste vrajmasi serioşi. Petru a avut un an întreg plin de pregatire înainte de Poltava. Înfrîngerea lui Petru de la Stanilesti a fost explicata de faptul ca era foarte încredintat ca va obtine o victorie, dar s-a pregatit mai putin pentru ea, a venit cu forte mai putine.”
După înfrîngerea de la Poltava, Mazepa şi suita ta au primit azil politic în Moldova. Dar, pentru hatmanul Ucrainei, bătălia a însemnat sfîrşitul vieţii sale, în cetatea de la Bender de pe malul Nistrului. În 1710, rămăşiţele pămînteşti ale lui Ivan Mazepa au fost mutate de la Bender la Galaţi, unde se află şi azi. De menţionat este faptul că unul dintre cartierele oraşului Galaţi poartă numele de Mazepa. Iar cazacii lui Mazepa s-au răspîndit în Moldova de sud şi Dobrogea şi ei au format primul val al minorităţii ucrainene din regiune.
Hatmanul Mazeppa în istoria oraşului Galaţi
În lucrarea de faţă se încearcă descifrarea unui fragment din istoria oraşului Galaţi, felul în care unul dintre cei mai mari luptători pentru obţinerea independenţei Ucrainei va pătrunde în viaţa oraşului nostru.Ivan Stepanovici Mazeppa s-a născut în 1644 în Palatinatul Podoliei şi va deveni hatman al Ucrainei în 1687. [1]M. Lesur în Histoire des Kasaques afirma: "un om pe care geniul său îl putea aşeza între eroi, dar pe care obscuritatea naţiunii sale zi capriciile destinului l-au condamnat să rămână în rândul aventurierilor celebri" [2].Cert este faptul că, profitând de duşmănia dintre Carol al XII-lea, regele Suediei, zi Petru I cel Mare, ţarul Rusiei, se va alia cu primul în anul 1708."Mazeppa, în taină şi unire cu capii de seamă pune la cale trădarea faţă de Moscova pentru a redeveni din nou liberi. Prin principesa Dolski, o rudă a lui Stanislav Leszczynski intră în legătură cu Carol al XII-lea" [3].Însă, această legătură cu Carol al XII-lea n-a fost urmată de majoritatea ucrainienilor: "cazacii iar au început a se împărăche, a fugi de la Mazeppa z-a să duce la moscali a să s-închina" [4] (după cronica lui Ioan Neculce).Ion Hurdubeţiu sublinia faptul semnificativ că din cei 15000 de cazaci mobilizaţi pentru război de către Mazeppa 12000 au refuzat în mod categoric de a-l urma în tabăra suedeză zi se duseră zi se închinară lui Petru I [5].Destinul îi fu nefavorabil atât hatmanului Mazeppa cât zi lui Carol al XII-lea. Lupta de la Poltava, din 28 iunie 1709, a fost soldată cu înfrângerea suedezilor [6] şi a ucrainienilor hatmanului [7]. După aceasta ucrainenii s-au adăpostit cu resturile armatei suedeze la Tighina, mai exact în satul Varniţa, raiaua turcească din Basarabia.La puţină vreme după retragere, bătrânul hatman moare la Varniţa. După Pseudo-Nicolae Costin, părere preluată de Mihail Kogălniceanu: "Hatmanul Mazeppa a murit la 18 martie 1710" [8]. Aceeaşi opinie are zi Gheorghe G. Bezviconi care dl data de martie 1710 [9]. Istoricii poloni susţin, însă, că a murit pe 2 octombrie 1709. [10]Mai sunt zi alte controverse. M. Kogălniceanu afirma că: "Bender fiind o cetate turcă, nu putea fi înmormântat acolo, zi de aceea a fost adus la Galaţi, oraş creştin şi îngropat la Mănăstirea Sf. Gheorghe" [11]. Sunt greşite afirmaţiile lui Dapontes care susţine că Mazeppa a murit la Galaţi, cât zi cele ale lui E. Legrand cu privire la înmormântarea hatmanului cazac în biserica Sf. Maria, adică Precista [12]. Paul Păltânea, în Istoria oraşului Galaţi, este cel mai apropiat, după părerea noastră, de adevăr: "La mânăstirea Sf. Gheorghe au fost reînhumate, la 18 martie 1710, osemintele hatmanului Mazeppa, după ce mormântul de la Varniţa fusese profanat de turci" [13].În acest caz, cronicarul Pseudo-Nicolae Costin foloseşte drept dată a morţii, data reînhumării de la Galaţi, iar moartea lui Mazeppa avusese loc la 2 octombrie 1709. În sprijinul acestor afirmaţii vine şi o scrisoare din 10 noiembrie 1709, în care se vorbeşte de un "post-mortem Masappae" [14], deci la acea dată hatmanul nu se mai afla în viaţă. Interesant este zi faptul cum corpul lui Mazeppa ajunge să fie înmormântat la Galaţi. Rudele lui Mazeppa obţin de la turci un firman pentru a-i transporta corpul la Ierusalim [15]. Ajungând la Galaţi, l-au îngropat la biserica Sf. Gheorghe, care de mult era închinată Ierusalimului, în felul acesta s-au îndeplinit prevederile firmanului, dar şi dorinţa cazacilor de a-zi reînhuma comandantul la Sfântul Mormânt. Biserica Sf Gheorghe din Galaţi a fost ridicată "prin osârdia dumnealui Hagi Mihalachi, în timpul lui Istrati Dabija voevod, în anul 7172, deci 1664, aprilie 1", aşa cum reiese din inscripţia bisericii [16]. La construirea ei s-au folosit materiale din castrul roman de la Barboşi, iar ctitorul, probabil un negustor, a închinat biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Hatmanul Mazeppa a fost înmormântat în biserică, în mijlocul navei, într-un mormânt cu boltă construit din cărămizi. Pe acesta se va pune piatra funerară cu o inscripţie ce poartă urmele Ucrainei şi ale lui Mazeppa, între altele vulturul cu un singur cap [17]. După înmormântarea lui Mazeppa, peste un an când după înfrângerea de la Stănileşti tătarii jefuiesc şi ard Galaţii, biserica Sf. Gheorghe este prădată.Nicolae Iorga preia relatarea călugărului polon Anton Wasniewski, care a străbătut după 1840 Moldova şi care adaugă ştiri noi asupra soartei acestui mormânt. "Turcii năvălind şi jefuind Moldova, în anul 1711, au sfărâmat şi mormântul de cărămidă al hatmanului zi au risipit osemintele lui zi i-au spart piatra de mormânt, pe care erau săpate stemele Ucrainei, Poloniei zi a lui proprie. După retragerea turcilor, mormântul fu dres iarăşi, şi până în timpurile lui din urmă se mai vedea înăuntrul bisericii piatra lui de mormânt deşi vătămată în parte" [18].Nu turcii sunt cei care deschid mormântul, ci tătarii care doreau astfel să se răzbune pe înfrângerile suferite din partea cazacilor. Atât M. Kogălniceanu cât zi călugărul polon Anton Wasniewski relatează că: "preoţii ortodocşi ignorând până şi numele celui care era înmormântat în biserica lor, şi neştiind, că în mormântul acesta se odihnesc rămăşiţele lui Mazeppa, l-au deschis spre a înmormânta pe răposatul boier serdar Dimitrie Dereţchi Basa" [19].Mai departe se spune că "săpând au dat de bolta mormântului lui Mazeppa. Ea a fost spartă, s-au găsit capul şi osemintele acestui faimos hatman" [20]. Lângă osemintele hatmanului au depus şi pe serdarul Dereţchi. Câţiva ani mai târziu, rudele lui Dereţchi Basa, după ce au deshumat corpul pentru ceremonia de comemorare obişnuită în biserica ortodoxă nu au mai putut reaşeza în vechiul mormânt resturile, ca urmare a unui ordin al guvernatorului Moldovei (apărut tocmai atunci, ce interzicea înhumarea în interiorul bisericilor).Astfel, au fost obligaţi să depună osemintele lui Dereţchi şi osemintele lui Mazeppa într-un nou mormânt săpat în afara bisericii, în dreapta vestibulului bisericii [21]. Tot atunci vechea piatră funerară, sau mai bine zis, rămăşiţele ei au fost trimise ca monument istoric în dar marelui vornic Mihai Ghica, fratele fostului prinţ al Valahiei [22]. Cum vechea piatră funerară a lui Mazeppa purta un vultur ce putea fi încă distins, rudele boierului Dereţchi Basa au vrut să păstreze această stemă pe mormântul rudei lor, care acoperea şi rămăşiţele lui Mazeppa, dar necunoscând blazonul sculptorul însărcinat cu această muncă, a gravat în locul vulturului Ucrainei vulturul cu două capete al Austriei pe noua piatră funerară, făcută din marmură albă. M. Kogălniceanu vedea această nouă piatră de mormânt cu ocazia unei călătorii făcute la Galaţi [23].Vechea lespede originală s-a pierdut. Nici N. Iorga n-a văzut-o: "din nefericire nu mai ştim unde este vechea lespede originară; ea nu se păstrează la Muzeu, unde au mers colecţiile lui Mihaiu Ghica" [24].Prin anul 1962 aceeaşi soartă tragică a avut-o zi biserica Sf. Gheorghe. Cu toate că bisericile erau protejate de lege, s-a încercat dărâmarea ei prin infiltrarea unor jeturi de apă în temelie, pentru a fisura zidurile. Zidurile rezistând, în noaptea de 29-30 octombrie 1962 distrugerea a început prin tragerea turlelor legate cu un cablu de un remorcher spre faleză abruptă.Însă, amintirea lui Mazeppa a persistat printr-o întâmplare, zi anume prin anii 1961- 1963 în această zonă s-a instalat un şantier de construcţii ce avea ca scop construirea de blocuri.Barăcile acestui şantier au fost instalate pe o stradă mică, paralelă cu faleza Dunării. Numele acestei străzi era Mazepa încă din secolul trecut.De aici s-a ajuns ca întreaga zonă să capete numele Mazepa. Există în prezent, în Galaţi, două cartiere ce au denumirile de Mazepa 1 zi Mazepa 2. Cu toate că nu toţi dintre noi cunoaştem istoria hatmanului, totuşi numele lui a rămas zi rămâne în viaţa oraşului de la Dunăre.
[1] Dictionar enciclopedic român, NV, Bucuresti, 1965, p.294;[2] M. Lesur, Histoire des Kosaques, Paris, 1912;[3] N. P. Smochina, Danila Apostol, Hatmanul Ucrainei, Bucuresti, 1925, p.8;[4] Cronica lui Ioan Neculce, copiata de Ioasaf Luca, Manuscrisul Mihail, Bucuresti, 1980, p.99;[5] Ion Hurdubetiu, Istoria Suediei, Bucuresti, 1985, p.151;[6] Ibidem, p.152;[7] P. P. Panaitescu, Istoria românilor, Bucuresti, 1990, p.206;[8] M. Kogalniceanu, Opere, II, Bucuresti, 1976, p.431;[9] Gh. G. Bezviconi, Calatori rusi prin Moldova si Muntenia, Bucuresti, 1947, p. 88;[10] M. Kogalniceanu, op. cit., p.431;[11] Ibidem;[12] C. Dapontes, Ephemerides Daces, Paris, 1888, p. 88, apud P. Paltânea, Istoria orasului Galati, II, Galati, 1995, p.98;[13] P. Paltânea, op. cit., p. 98 ;[14] N. Iorga, Carol al XII-lea, Petru Cel Mare si tarile noastre (1709 - 1714), în Analele Academiei Române, seria II, tom XXXIII, 1910, p.7;[15] Paul Paltânea, op. cit., p.95;[16] N. Velichi, Inscriptia bisericii Sf. Gheorghe din Galati, în Buletinul comisiei monumentelor istorice , VII, 1914, p. 34;[17] N. Iorga, Legaturile românilor, cu rusii apuseni, în Analele Academiei Române, seria II, tom XXXVIII, Bucuresti, 1916, p.38;[18] M. Kogalniceanu, op. cit., p.437;[19] Ibidem, M. Kogalniceanu, op. cit., p. 437;[20] Ibidem;[21] Ibidem;[22] Ibidem;[23] N. Iorga, Legaturile românilor cu rusii apuseni, p. 39;[24] M. Brudiu, Dinamita de Galati, în Dialog, Galati, I, nr. I, 1990, p. I .
OPERE DE ARTA CELEBRE REPREZENTÂND ADULTERUL LUI MAZEPA
Викторианская открытка работы Исаака Менкена
Hatmanul Ivan Mazepa a fost comemorat la Galaţi
Comemorarea a 300 de ani de la moartea hatmanului Ivan Stepanovici Mazepa, a fost marcată joi la statuia înălţată în memoria eroului ucrainean din Parcul Libertăţii din Galaţi.Acţiunea a fost organizată de Uniunea Ucrainenilor din România, cu sprijinul Consiliului Judeţului Galaţi şi al Bibliotecii „V. A Urechia”, instituţie care, de altfel, a şi găzduit în a doua parte a zilei diverse acţiuni legate de memoria hatmanului Mazepa - expoziţii de carte şi fotografie, seminarii şi evocări.
La manifestare au participat membrii comunităţii ucrainene din Galaţi, Tulcea, cercetători ştiinţifici, dar şi oficialităţi la nivel înalt - Viorel Kotyk, ministru-consilier în cadrul Ambasadei Ucrainei la Bucureşti, Kornelia Luskalova, directoarea Centrului Cultural şi de Informare al Ucrainei şi consilier al Ambasadei Ucrainei la Bucureşti; Teofil Rendiuk, consilier din partea Ministerului de Afaceri Externe al Ucrainei, autor al cărţii „Hatmanul Ucrainei Ivan Mazepa - România şi Moldova” şi Iaroslava Colotelo, consilier în cadrul Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniul Naţional - Serviciul Cultura Minorităţilor. Au mai fost prezenţi Dumitru Cernenco şi Vichentie Nicolaiciuc, preşedinţii filialelor Tulcea şi, respectiv, Galaţi ale Uniunii Ucrainenilor din România. „Depunem coroane de flori, în memoria personalităţii istorice, hatmanul Ivan Mazepa. Graţie relaţiilor foarte bune pe care le-a avut cu mai multe curţi regale, Mazepa a influenţat în oarecare măsură mersul istoriei în epoca sa; astăzi, avem posibilitatea să spunem că visul lui Mazepa este împlinit: Ucraina este un stat independent şi cu un popor suveran. Hatmanul Ivan Mazepa a luptat toată viaţa şi s-a sacrificat pentru libertatea poporului ucrainean şi este un fericit simbol faptul că astăzi statuia sa şi noi ne aflăm aici, în Parcul Libertăţii”, a declarat Viorel Kotyk. Acesta a menţionat şi „bunele relaţii dintre România şi Ucraina, concretizate inclusiv prin păstrarea, la Galaţi, a memoriei hatmanului Mazepa, lucru pentru care suntem mândri şi mulţumim autorităţilor locale”.
Comemorarea s-a încheiat cu un moment artistic prezentat de corul Uniunii Ucrainenilor „Zadunaiska Sici”.
Sursa Impartial
Hatmanul Ivan Mazepa, comemorat la 300 de ani
Hatmanul ucrainean Ivan Mazepa şi legăturile sale cu lumea românească | ||||
Steliu Lambru | ||||
Hatmanul Ivan Mazepa 1639-1709 a fost figura cea mai importantă a istoriei Ucrainei secolelor al 17 şi primul deceniu al secolului al 18-lea. Născut şi crescut în spiritul Europei apusene, Mazepa a încercat să dea ţării sale o personalitate distinctă. A urmat o carieră militară, fiind ales hatman al Ucrainei în 1687 cu sprijinul Rusiei, ceea ce însemna mare comandant de oşti. Şi în Moldova a existat titlul de hatman, împrumutat din spaţiul est-slav polonez şi cazac, deţinut de un mare boier numit de domn. Hatmanul în Moldova era şi pîrcălab şi portar al Sucevei, capitala ţării. Deşi Mazepa este considerat un mare erou al Ucrainei independente, el abia spre sfîrşitul vieţii a devenit un adversar al Rusiei, fiind toată viaţa în serviciul acesteia. Posteritatea sa este una disputată, relaţiile politice actuale bilaterale influenţînd din păcate interpretarea istorică. Mazepa a avut legături şi cu spaţiul românesc, mai ales cu principele muntean Constantin Brâncoveanu. Istoricul Teofil Rendiuk este autor al unui recent volum bilingv despre personalitatea lui Ivan Mazepa şi prezenţa sa în spaţiul românesc, “Hatmanul Ucrainei Ivan Mazepa, Moldova şi România”. Rendiuk ne-a introdus în viaţa hatmanului şi ne-a expus motivele pentru care este recunoscut ca părintele Ucrainei medievale independente: “Ivan Mazepa, hatmanul Ucrainei, a fost unul dintre putinii conducatori ai Ucrainei medievale care a condus tara pe parcursul unui sfert de veac. Este o perioada foarte lunga, fiind cunoscut ca principii se schimbau des. El a fost o personalitate cu adevarat de anvergura europeana, cunoscînd mai multe limbi. A reusit sa ridice Ucraina dupa ce suferise foarte mult din cauza ocupatiei straine. A fost un aristocrat si din banii proprii a construit 12 biserici si ceea ce se vede la Pecerska Lavra, la Kiev, marea si înalta clopotnita de 96 de metri, s-a construit din banii sai. Pecerska Lavra care era în acelasi timp si fortareata este înconjurata de un zid lat de 3 metri si înalt de 9, construit tot din banii lui. Nu mai putin de alte 17 biserici au fost refacute. Refacînd tara, a refacut si credinta ortodoxa.” În spaţiul românesc, Ivan Mazepa s-a apropiat de principele Munteniei, dar el a fost prezent şi în Moldova, iar schimburile culturale au marcat mult relaţiile româno-ucrainene din perioadă. Teofil Rendiuk: “Mazepa a avut relatii cu toate tarile vecine, inclusiv în sud-vest, în directia Moldovei si Munteniei. Vreau sa accentuez cei 22 de prietenie între Mazepa si principele Munteniei, Constantin Brâncoveanu, ce au avut ca rezultate, printre altele, editarea unei evanghelii în limba araba, lucru mai putin cunoscut azi în Ucraina. Despre Mazepa nu s-a putut vorbi din cauza indicatiilor venite de la Moscova. Conform acestora, Mazepa fusese un tradator, trecînd de partea lui Carol al 12-lea, regele Suediei, si am avut nefericirea ca aproape 300 de ani sa nu putem vorbi despre acest mare hatman al Ucrainei, personalitate de anvergura europeana. Ca legătură a lui Mazepa cu românii as insista asupra ortodoxiei, pe acea unitate de credinta, mai ales ca atunci nu exista diferenta între calendarul de stil nou si cel vechi. Ar mai fi, asa cum se vede din documente, interesele politice si diplomatice. Se încerca înfiriparea unei uniuni cu participarea Ucrainei ortodoxe, Moldovei si Munteniei împotriva Moscovei. Ucraina dorea sa devina o tara libera de Rusia si Mazepa a demarat actiuni în cautarea unor aliati. Si primii pe care i-a vazut în aceasta calitate au fost Moldova si Muntenia.” Dar puterea Rusiei în creştere a suferit un recul în bătălia de la Stănileşti din 1711, cînd turcii i-au învins pe ruşi. Atunci, Dimitrie Cantemir, domnul rusofil al Moldovei, a avut aceeaşi soartă ca a lui Mazepa cu 2 ani înainte; a trebuit să se refugieze în Rusia şi a murit acolo în 1725. L-am întrebat pe interlocutorul nostru care a fost explicaţia pentru această schimbare a situaţiei militare din est: victorioasa armată rusă de la Poltava din 1709 devenea una înfrîntă în 1711: “Daca ar fi sa vorbim despre aprecierea situatiei militare dintre batalia de la Poltava din 1709 si cea de la Stănilesti din 1711 diferenta este urmatoarea: pentru prima batalie, Moscova si Petru cel Mare s-au pregatit foarte serios constientizînd ca are niste vrajmasi serioşi. Petru a avut un an întreg plin de pregatire înainte de Poltava. Înfrîngerea lui Petru de la Stanilesti a fost explicata de faptul ca era foarte încredintat ca va obtine o victorie, dar s-a pregatit mai putin pentru ea, a venit cu forte mai putine.” După înfrîngerea de la Poltava, Mazepa şi suita ta au primit azil politic în Moldova. Dar, pentru hatmanul Ucrainei, bătălia a însemnat sfîrşitul vieţii sale, în cetatea de la Bender de pe malul Nistrului. În 1710, rămăşiţele pămînteşti ale lui Ivan Mazepa au fost mutate de la Bender la Galaţi, unde se află şi azi. De menţionat este faptul că unul dintre cartierele oraşului Galaţi poartă numele de Mazepa. Iar cazacii lui Mazepa s-au răspîndit în Moldova de sud şi Dobrogea şi ei au format primul val al minorităţii ucrainene din regiune. | ||||
Hatmanul Mazeppa în istoria oraşului Galaţi
În lucrarea de faţă se încearcă descifrarea unui fragment din istoria oraşului Galaţi, felul în care unul dintre cei mai mari luptători pentru obţinerea independenţei Ucrainei va pătrunde în viaţa oraşului nostru.
Ivan Stepanovici Mazeppa s-a născut în 1644 în Palatinatul Podoliei şi va deveni hatman al Ucrainei în 1687. [1]
M. Lesur în Histoire des Kasaques afirma: "un om pe care geniul său îl putea aşeza între eroi, dar pe care obscuritatea naţiunii sale zi capriciile destinului l-au condamnat să rămână în rândul aventurierilor celebri" [2].
Cert este faptul că, profitând de duşmănia dintre Carol al XII-lea, regele Suediei, zi Petru I cel Mare, ţarul Rusiei, se va alia cu primul în anul 1708.
"Mazeppa, în taină şi unire cu capii de seamă pune la cale trădarea faţă de Moscova pentru a redeveni din nou liberi. Prin principesa Dolski, o rudă a lui Stanislav Leszczynski intră în legătură cu Carol al XII-lea" [3].
Însă, această legătură cu Carol al XII-lea n-a fost urmată de majoritatea ucrainienilor: "cazacii iar au început a se împărăche, a fugi de la Mazeppa z-a să duce la moscali a să s-închina" [4] (după cronica lui Ioan Neculce).
Ion Hurdubeţiu sublinia faptul semnificativ că din cei 15000 de cazaci mobilizaţi pentru război de către Mazeppa 12000 au refuzat în mod categoric de a-l urma în tabăra suedeză zi se duseră zi se închinară lui Petru I [5].
Destinul îi fu nefavorabil atât hatmanului Mazeppa cât zi lui Carol al XII-lea. Lupta de la Poltava, din 28 iunie 1709, a fost soldată cu înfrângerea suedezilor [6] şi a ucrainienilor hatmanului [7]. După aceasta ucrainenii s-au adăpostit cu resturile armatei suedeze la Tighina, mai exact în satul Varniţa, raiaua turcească din Basarabia.
La puţină vreme după retragere, bătrânul hatman moare la Varniţa. După Pseudo-Nicolae Costin, părere preluată de Mihail Kogălniceanu: "Hatmanul Mazeppa a murit la 18 martie 1710" [8]. Aceeaşi opinie are zi Gheorghe G. Bezviconi care dl data de martie 1710 [9]. Istoricii poloni susţin, însă, că a murit pe 2 octombrie 1709. [10]
Mai sunt zi alte controverse. M. Kogălniceanu afirma că: "Bender fiind o cetate turcă, nu putea fi înmormântat acolo, zi de aceea a fost adus la Galaţi, oraş creştin şi îngropat la Mănăstirea Sf. Gheorghe" [11]. Sunt greşite afirmaţiile lui Dapontes care susţine că Mazeppa a murit la Galaţi, cât zi cele ale lui E. Legrand cu privire la înmormântarea hatmanului cazac în biserica Sf. Maria, adică Precista [12]. Paul Păltânea, în Istoria oraşului Galaţi, este cel mai apropiat, după părerea noastră, de adevăr: "La mânăstirea Sf. Gheorghe au fost reînhumate, la 18 martie 1710, osemintele hatmanului Mazeppa, după ce mormântul de la Varniţa fusese profanat de turci" [13].
În acest caz, cronicarul Pseudo-Nicolae Costin foloseşte drept dată a morţii, data reînhumării de la Galaţi, iar moartea lui Mazeppa avusese loc la 2 octombrie 1709. În sprijinul acestor afirmaţii vine şi o scrisoare din 10 noiembrie 1709, în care se vorbeşte de un "post-mortem Masappae" [14], deci la acea dată hatmanul nu se mai afla în viaţă. Interesant este zi faptul cum corpul lui Mazeppa ajunge să fie înmormântat la Galaţi. Rudele lui Mazeppa obţin de la turci un firman pentru a-i transporta corpul la Ierusalim [15]. Ajungând la Galaţi, l-au îngropat la biserica Sf. Gheorghe, care de mult era închinată Ierusalimului, în felul acesta s-au îndeplinit prevederile firmanului, dar şi dorinţa cazacilor de a-zi reînhuma comandantul la Sfântul Mormânt. Biserica Sf Gheorghe din Galaţi a fost ridicată "prin osârdia dumnealui Hagi Mihalachi, în timpul lui Istrati Dabija voevod, în anul 7172, deci 1664, aprilie 1", aşa cum reiese din inscripţia bisericii [16]. La construirea ei s-au folosit materiale din castrul roman de la Barboşi, iar ctitorul, probabil un negustor, a închinat biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Hatmanul Mazeppa a fost înmormântat în biserică, în mijlocul navei, într-un mormânt cu boltă construit din cărămizi. Pe acesta se va pune piatra funerară cu o inscripţie ce poartă urmele Ucrainei şi ale lui Mazeppa, între altele vulturul cu un singur cap [17]. După înmormântarea lui Mazeppa, peste un an când după înfrângerea de la Stănileşti tătarii jefuiesc şi ard Galaţii, biserica Sf. Gheorghe este prădată.
Nicolae Iorga preia relatarea călugărului polon Anton Wasniewski, care a străbătut după 1840 Moldova şi care adaugă ştiri noi asupra soartei acestui mormânt. "Turcii năvălind şi jefuind Moldova, în anul 1711, au sfărâmat şi mormântul de cărămidă al hatmanului zi au risipit osemintele lui zi i-au spart piatra de mormânt, pe care erau săpate stemele Ucrainei, Poloniei zi a lui proprie. După retragerea turcilor, mormântul fu dres iarăşi, şi până în timpurile lui din urmă se mai vedea înăuntrul bisericii piatra lui de mormânt deşi vătămată în parte" [18].
Nu turcii sunt cei care deschid mormântul, ci tătarii care doreau astfel să se răzbune pe înfrângerile suferite din partea cazacilor. Atât M. Kogălniceanu cât zi călugărul polon Anton Wasniewski relatează că: "preoţii ortodocşi ignorând până şi numele celui care era înmormântat în biserica lor, şi neştiind, că în mormântul acesta se odihnesc rămăşiţele lui Mazeppa, l-au deschis spre a înmormânta pe răposatul boier serdar Dimitrie Dereţchi Basa" [19].
Mai departe se spune că "săpând au dat de bolta mormântului lui Mazeppa. Ea a fost spartă, s-au găsit capul şi osemintele acestui faimos hatman" [20]. Lângă osemintele hatmanului au depus şi pe serdarul Dereţchi. Câţiva ani mai târziu, rudele lui Dereţchi Basa, după ce au deshumat corpul pentru ceremonia de comemorare obişnuită în biserica ortodoxă nu au mai putut reaşeza în vechiul mormânt resturile, ca urmare a unui ordin al guvernatorului Moldovei (apărut tocmai atunci, ce interzicea înhumarea în interiorul bisericilor).
Astfel, au fost obligaţi să depună osemintele lui Dereţchi şi osemintele lui Mazeppa într-un nou mormânt săpat în afara bisericii, în dreapta vestibulului bisericii [21]. Tot atunci vechea piatră funerară, sau mai bine zis, rămăşiţele ei au fost trimise ca monument istoric în dar marelui vornic Mihai Ghica, fratele fostului prinţ al Valahiei [22]. Cum vechea piatră funerară a lui Mazeppa purta un vultur ce putea fi încă distins, rudele boierului Dereţchi Basa au vrut să păstreze această stemă pe mormântul rudei lor, care acoperea şi rămăşiţele lui Mazeppa, dar necunoscând blazonul sculptorul însărcinat cu această muncă, a gravat în locul vulturului Ucrainei vulturul cu două capete al Austriei pe noua piatră funerară, făcută din marmură albă. M. Kogălniceanu vedea această nouă piatră de mormânt cu ocazia unei călătorii făcute la Galaţi [23].
Vechea lespede originală s-a pierdut. Nici N. Iorga n-a văzut-o: "din nefericire nu mai ştim unde este vechea lespede originară; ea nu se păstrează la Muzeu, unde au mers colecţiile lui Mihaiu Ghica" [24].
Prin anul 1962 aceeaşi soartă tragică a avut-o zi biserica Sf. Gheorghe. Cu toate că bisericile erau protejate de lege, s-a încercat dărâmarea ei prin infiltrarea unor jeturi de apă în temelie, pentru a fisura zidurile. Zidurile rezistând, în noaptea de 29-30 octombrie 1962 distrugerea a început prin tragerea turlelor legate cu un cablu de un remorcher spre faleză abruptă.
Însă, amintirea lui Mazeppa a persistat printr-o întâmplare, zi anume prin anii 1961- 1963 în această zonă s-a instalat un şantier de construcţii ce avea ca scop construirea de blocuri.
Barăcile acestui şantier au fost instalate pe o stradă mică, paralelă cu faleza Dunării. Numele acestei străzi era Mazepa încă din secolul trecut.
De aici s-a ajuns ca întreaga zonă să capete numele Mazepa. Există în prezent, în Galaţi, două cartiere ce au denumirile de Mazepa 1 zi Mazepa 2. Cu toate că nu toţi dintre noi cunoaştem istoria hatmanului, totuşi numele lui a rămas zi rămâne în viaţa oraşului de la Dunăre.
[1] Dictionar enciclopedic român, NV, Bucuresti, 1965, p.294;
[2] M. Lesur, Histoire des Kosaques, Paris, 1912;
[3] N. P. Smochina, Danila Apostol, Hatmanul Ucrainei, Bucuresti, 1925, p.8;
[4] Cronica lui Ioan Neculce, copiata de Ioasaf Luca, Manuscrisul Mihail, Bucuresti, 1980, p.99;
[5] Ion Hurdubetiu, Istoria Suediei, Bucuresti, 1985, p.151;
[6] Ibidem, p.152;
[7] P. P. Panaitescu, Istoria românilor, Bucuresti, 1990, p.206;
[8] M. Kogalniceanu, Opere, II, Bucuresti, 1976, p.431;
[9] Gh. G. Bezviconi, Calatori rusi prin Moldova si Muntenia, Bucuresti, 1947, p. 88;
[10] M. Kogalniceanu, op. cit., p.431;
[11] Ibidem;
[12] C. Dapontes, Ephemerides Daces, Paris, 1888, p. 88, apud P. Paltânea, Istoria orasului Galati, II, Galati, 1995, p.98;
[13] P. Paltânea, op. cit., p. 98 ;
[14] N. Iorga, Carol al XII-lea, Petru Cel Mare si tarile noastre (1709 - 1714), în Analele Academiei Române, seria II, tom XXXIII, 1910, p.7;
[15] Paul Paltânea, op. cit., p.95;
[16] N. Velichi, Inscriptia bisericii Sf. Gheorghe din Galati, în Buletinul comisiei monumentelor istorice , VII, 1914, p. 34;
[17] N. Iorga, Legaturile românilor, cu rusii apuseni, în Analele Academiei Române, seria II, tom XXXVIII, Bucuresti, 1916, p.38;
[18] M. Kogalniceanu, op. cit., p.437;
[19] Ibidem, M. Kogalniceanu, op. cit., p. 437;
[20] Ibidem;
[21] Ibidem;
[22] Ibidem;
[23] N. Iorga, Legaturile românilor cu rusii apuseni, p. 39;
[24] M. Brudiu, Dinamita de Galati, în Dialog, Galati, I, nr. I, 1990, p. I .
OPERE DE ARTA CELEBRE REPREZENTÂND ADULTERUL LUI MAZEPA
Викторианская открытка работы Исаака Менкена
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu