Ivan Stepanovici Mazeppa s-a născut în 1644 în Palatinatul Podoliei şi va deveni hatman al Ucrainei în 1687. [1]
M. Lesur în Histoire des Kasaques afirma: "un om pe care geniul său îl putea aşeza între eroi, dar pe care obscuritatea naţiunii sale zi capriciile destinului l-au condamnat să rămână în rândul aventurierilor celebri" [2].
Cert este faptul că, profitând de duşmănia dintre Carol al XII-lea, regele Suediei, zi Petru I cel Mare, ţarul Rusiei, se va alia cu primul în anul 1708.
"Mazeppa, în taină şi unire cu capii de seamă pune la cale trădarea faţă de Moscova pentru a redeveni din nou liberi. Prin principesa Dolski, o rudă a lui Stanislav Leszczynski intră în legătură cu Carol al XII-lea" [3].
Însă, această legătură cu Carol al XII-lea n-a fost urmată de majoritatea ucrainienilor: "cazacii iar au început a se împărăche, a fugi de la Mazeppa z-a să duce la moscali a să s-închina" [4] (după cronica lui Ioan Neculce).
Ion Hurdubeţiu sublinia faptul semnificativ că din cei 15000 de cazaci mobilizaţi pentru război de către Mazeppa 12000 au refuzat în mod categoric de a-l urma în tabăra suedeză zi se duseră zi se închinară lui Petru I [5].
Destinul îi fu nefavorabil atât hatmanului Mazeppa cât zi lui Carol al XII-lea. Lupta de la Poltava, din 28 iunie 1709, a fost soldată cu înfrângerea suedezilor [6] şi a ucrainienilor hatmanului [7]. După aceasta ucrainenii s-au adăpostit cu resturile armatei suedeze la Tighina, mai exact în satul Varniţa, raiaua turcească din Basarabia.
La puţină vreme după retragere, bătrânul hatman moare la Varniţa. După Pseudo-Nicolae Costin, părere preluată de Mihail Kogălniceanu: "Hatmanul Mazeppa a murit la 18 martie 1710" [8]. Aceeaşi opinie are zi Gheorghe G. Bezviconi care dl data de martie 1710 [9]. Istoricii poloni susţin, însă, că a murit pe 2 octombrie 1709. [10]
Mai sunt zi alte controverse. M. Kogălniceanu afirma că: "Bender fiind o cetate turcă, nu putea fi înmormântat acolo, zi de aceea a fost adus la Galaţi, oraş creştin şi îngropat la Mănăstirea Sf. Gheorghe" [11]. Sunt greşite afirmaţiile lui Dapontes care susţine că Mazeppa a murit la Galaţi, cât zi cele ale lui E. Legrand cu privire la înmormântarea hatmanului cazac în biserica Sf. Maria, adică Precista [12]. Paul Păltânea, în Istoria oraşului Galaţi, este cel mai apropiat, după părerea noastră, de adevăr: "La mânăstirea Sf. Gheorghe au fost reînhumate, la 18 martie 1710, osemintele hatmanului Mazeppa, după ce mormântul de la Varniţa fusese profanat de turci" [13].
În acest caz, cronicarul Pseudo-Nicolae Costin foloseşte drept dată a morţii, data reînhumării de la Galaţi, iar moartea lui Mazeppa avusese loc la 2 octombrie 1709. În sprijinul acestor afirmaţii vine şi o scrisoare din 10 noiembrie 1709, în care se vorbeşte de un "post-mortem Masappae" [14], deci la acea dată hatmanul nu se mai afla în viaţă. Interesant este zi faptul cum corpul lui Mazeppa ajunge să fie înmormântat la Galaţi. Rudele lui Mazeppa obţin de la turci un firman pentru a-i transporta corpul la Ierusalim [15]. Ajungând la Galaţi, l-au îngropat la biserica Sf. Gheorghe, care de mult era închinată Ierusalimului, în felul acesta s-au îndeplinit prevederile firmanului, dar şi dorinţa cazacilor de a-zi reînhuma comandantul la Sfântul Mormânt. Biserica Sf Gheorghe din Galaţi a fost ridicată "prin osârdia dumnealui Hagi Mihalachi, în timpul lui Istrati Dabija voevod, în anul 7172, deci 1664, aprilie 1", aşa cum reiese din inscripţia bisericii [16]. La construirea ei s-au folosit materiale din castrul roman de la Barboşi, iar ctitorul, probabil un negustor, a închinat biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Hatmanul Mazeppa a fost înmormântat în biserică, în mijlocul navei, într-un mormânt cu boltă construit din cărămizi. Pe acesta se va pune piatra funerară cu o inscripţie ce poartă urmele Ucrainei şi ale lui Mazeppa, între altele vulturul cu un singur cap [17]. După înmormântarea lui Mazeppa, peste un an când după înfrângerea de la Stănileşti tătarii jefuiesc şi ard Galaţii, biserica Sf. Gheorghe este prădată.
Nicolae Iorga preia relatarea călugărului polon Anton Wasniewski, care a străbătut după 1840 Moldova şi care adaugă ştiri noi asupra soartei acestui mormânt. "Turcii năvălind şi jefuind Moldova, în anul 1711, au sfărâmat şi mormântul de cărămidă al hatmanului zi au risipit osemintele lui zi i-au spart piatra de mormânt, pe care erau săpate stemele Ucrainei, Poloniei zi a lui proprie. După retragerea turcilor, mormântul fu dres iarăşi, şi până în timpurile lui din urmă se mai vedea înăuntrul bisericii piatra lui de mormânt deşi vătămată în parte" [18].
Nu turcii sunt cei care deschid mormântul, ci tătarii care doreau astfel să se răzbune pe înfrângerile suferite din partea cazacilor. Atât M. Kogălniceanu cât zi călugărul polon Anton Wasniewski relatează că: "preoţii ortodocşi ignorând până şi numele celui care era înmormântat în biserica lor, şi neştiind, că în mormântul acesta se odihnesc rămăşiţele lui Mazeppa, l-au deschis spre a înmormânta pe răposatul boier serdar Dimitrie Dereţchi Basa" [19].
Mai departe se spune că "săpând au dat de bolta mormântului lui Mazeppa. Ea a fost spartă, s-au găsit capul şi osemintele acestui faimos hatman" [20]. Lângă osemintele hatmanului au depus şi pe serdarul Dereţchi. Câţiva ani mai târziu, rudele lui Dereţchi Basa, după ce au deshumat corpul pentru ceremonia de comemorare obişnuită în biserica ortodoxă nu au mai putut reaşeza în vechiul mormânt resturile, ca urmare a unui ordin al guvernatorului Moldovei (apărut tocmai atunci, ce interzicea înhumarea în interiorul bisericilor).
Astfel, au fost obligaţi să depună osemintele lui Dereţchi şi osemintele lui Mazeppa într-un nou mormânt săpat în afara bisericii, în dreapta vestibulului bisericii [21]. Tot atunci vechea piatră funerară, sau mai bine zis, rămăşiţele ei au fost trimise ca monument istoric în dar marelui vornic Mihai Ghica, fratele fostului prinţ al Valahiei [22]. Cum vechea piatră funerară a lui Mazeppa purta un vultur ce putea fi încă distins, rudele boierului Dereţchi Basa au vrut să păstreze această stemă pe mormântul rudei lor, care acoperea şi rămăşiţele lui Mazeppa, dar necunoscând blazonul sculptorul însărcinat cu această muncă, a gravat în locul vulturului Ucrainei vulturul cu două capete al Austriei pe noua piatră funerară, făcută din marmură albă. M. Kogălniceanu vedea această nouă piatră de mormânt cu ocazia unei călătorii făcute la Galaţi [23].
Vechea lespede originală s-a pierdut. Nici N. Iorga n-a văzut-o: "din nefericire nu mai ştim unde este vechea lespede originară; ea nu se păstrează la Muzeu, unde au mers colecţiile lui Mihaiu Ghica" [24].
Prin anul 1962 aceeaşi soartă tragică a avut-o zi biserica Sf. Gheorghe. Cu toate că bisericile erau protejate de lege, s-a încercat dărâmarea ei prin infiltrarea unor jeturi de apă în temelie, pentru a fisura zidurile. Zidurile rezistând, în noaptea de 29-30 octombrie 1962 distrugerea a început prin tragerea turlelor legate cu un cablu de un remorcher spre faleză abruptă.
Însă, amintirea lui Mazeppa a persistat printr-o întâmplare, zi anume prin anii 1961- 1963 în această zonă s-a instalat un şantier de construcţii ce avea ca scop construirea de blocuri.
Barăcile acestui şantier au fost instalate pe o stradă mică, paralelă cu faleza Dunării. Numele acestei străzi era Mazepa încă din secolul trecut.
De aici s-a ajuns ca întreaga zonă să capete numele Mazepa. Există în prezent, în Galaţi, două cartiere ce au denumirile de Mazepa 1 zi Mazepa 2. Cu toate că nu toţi dintre noi cunoaştem istoria hatmanului, totuşi numele lui a rămas zi rămâne în viaţa oraşului de la Dunăre.
[1] Dictionar enciclopedic român, NV, Bucuresti, 1965, p.294;
[2] M. Lesur, Histoire des Kosaques, Paris, 1912;
[3] N. P. Smochina, Danila Apostol, Hatmanul Ucrainei, Bucuresti, 1925, p.8;
[4] Cronica lui Ioan Neculce, copiata de Ioasaf Luca, Manuscrisul Mihail, Bucuresti, 1980, p.99;
[5] Ion Hurdubetiu, Istoria Suediei, Bucuresti, 1985, p.151;
[6] Ibidem, p.152;
[7] P. P. Panaitescu, Istoria românilor, Bucuresti, 1990, p.206;
[8] M. Kogalniceanu, Opere, II, Bucuresti, 1976, p.431;
[9] Gh. G. Bezviconi, Calatori rusi prin Moldova si Muntenia, Bucuresti, 1947, p. 88;
[10] M. Kogalniceanu, op. cit., p.431;
[11] Ibidem;
[12] C. Dapontes, Ephemerides Daces, Paris, 1888, p. 88, apud P. Paltânea, Istoria orasului Galati, II, Galati, 1995, p.98;
[13] P. Paltânea, op. cit., p. 98 ;
[14] N. Iorga, Carol al XII-lea, Petru Cel Mare si tarile noastre (1709 - 1714), în Analele Academiei Române, seria II, tom XXXIII, 1910, p.7;
[15] Paul Paltânea, op. cit., p.95;
[16] N. Velichi, Inscriptia bisericii Sf. Gheorghe din Galati, în Buletinul comisiei monumentelor istorice , VII, 1914, p. 34;
[17] N. Iorga, Legaturile românilor, cu rusii apuseni, în Analele Academiei Române, seria II, tom XXXVIII, Bucuresti, 1916, p.38;
[18] M. Kogalniceanu, op. cit., p.437;
[19] Ibidem, M. Kogalniceanu, op. cit., p. 437;
[20] Ibidem;
[21] Ibidem;
[22] Ibidem;
[23] N. Iorga, Legaturile românilor cu rusii apuseni, p. 39;
[24] M. Brudiu, Dinamita de Galati, în Dialog, Galati, I, nr. I, 1990, p. I .
OPERE DE ARTA CELEBRE REPREZENTÂND ADULTERUL LUI MAZEPA
Викторианская открытка работы Исаака Менкена
фигурка "Мазепа"- эквивалент советских слоников
Мазепа. Иллюстрация к поэме Байрона | Вперед → |
|
Мазепа среди волков, Орас Верне, 1833 | Вперед → |
|
Наль. Мазепа, окруженный дикими лошадьми 1830. | Вперед → |
|
|
.jpg)
