Parlamentul României
Camera Deputaţilor
Grupul
parlamentar al minorităţilor naţionale
Deputat Ion Marocico
(Uniunea Ucrainenilor din România)
Comunicat
de presă
privind
acordarea de asistenţă medicală în România, unor militari ucraineni
În perioada următoare, un număr de 10 militari
ucraineni, răniţi în timpul confruntărilor cu separatiştii pro-ruşi din zona de
est a Ucrainei, vor beneficia de tratament medical şi de recuperare în
unităţile de specialitate din România.
Aceştia au sosit la
Bucureşti la bordul unei aeronave militare, în după-amiaza zilei de 29 aprilie
2015, fiind întâmpinaţi de domnul deputat Ion Marocico, reprezentantul Uniunii
Ucrainenilor din România în Parlamentul României şi de domnul Teofil Bauer, ambasadorul
Ucrainei la Bucureşti.
Acţiunea se înscrie
în logica celor convenite de către domnul Klaus
Iohannis, preşedintele României, cu omologul ucrainean, cu ocazia
vizitei oficiale efectuate la Kiev, în luna martie a.c., şi reconfirmă
susţinerea constantă acordată Ucrainei, pe parcursul conflictului din partea
estică a ţării. Această misiune umanitară reprezintă încă o dovadă a voinţei de
colaborare româno-ucrainene pe chestiuni punctuale, dar şi de aprofundare a
ansamblului relaţiilor dintre cele două ţări.
Şi pe această cale,
domnul deputat Ion Marocico mulţumeşte autorităţilor române care s-au implicat
în această acţiune şi au făcut posibilă acordarea de asistenţă medicală
militarilor ucraineni răniţi, precum şi membrilor comunităţii de ucraineni din
România care vor fi alături de aceste cadre militare, pe perioada spitalizării,
asigurând translaţia.
29 aprilie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu